Mănăstirea Dobrovăț

dobrovat
Hram : Pogorârea Sfântului Duh
An construcţie: 1503-1504
Ctitor: Ştefan cel Mare
Scurta descriere

Sfânta mănăstire Dobrovăţ se află la o distanţă de 25 de kilometri sud-est de Iaşi şi la 35 de kilometri nord de Vaslui. Alegerea acestui loc pentru mănăstire nu este întâmplătoare deoarece documentele din secolul al XV-lea amintesc de existenţa pe valea Dobrovăţului în satul Călugăreni a unui schit a lui Giurgiu Călugărul cu hramul Schimbarea la Faţă şi a unei mănăstiri de la obârşia Dobrovăţului.

Biserica mănăstirii Dobrovăţ, printre cele mai vechi şi mai frumoase, a început să se construiască în ziua de 27 aprilie 1503 şi s-a terminat în anul 1504, fiind ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare.

Biserica a fost ridicată numai în zidărie, restul lucrărilor fiind terminate de Bogdan al III-lea. Pictura bisericii s-a executat mai târziu, între anii 1527-1531, în timpul lui Petru Rareş.

A fost prădată de tătari în 1658. Familia Racoviţeştilor a așezat în naos şapte pietre funerare cu chenare şi inscripţii între 1664 şi 1685.

După luptele din septembrie 1739 dintre muscali, turci şi tătari, muscalii stabiliţi la sud-est de Dobrovăţ, au prădat mănăstirea, luându-i toată averea şi lucrurile străine adăpostite aici. Prejudicii mari au fost aduse şi de mişcarea Eteriei din 1821-1822, pentru ca în 1864 să fie sărăcită complet, între 1865 şi 1900 ajunge “vestita pușcărie de la Dubrovăţ”, apoi, după 1900, timp de trei ani, orfelinat de fete, după care şcoala de agricultură până în 1930.

A fost reînfiinţată prin decret regal de regele Carol I, la 14 mai 1913, dar din cauza existenţei şcolii de agricultură a putut să fie populată de călugări abia în 1930, când Ministerul Agriculturii a cedat clădirile şi 44 hectare de teren.

Din 1930 până în 1948 a existat aici o obşte de călugări, după care este din nou folosită drept şcoală până în 1970 şi apoi până în 1990 ca biserică de mir.

După 1990 îşi redobândeşte destinaţia inițială de aşezământ monahal, obşte de maici până în 1991, iar din 1992 obşte de călugări.

Înfăţişarea de astăzi a bisericii este rezultatul unui amplu proces de restaurare desfășurat în 1970 sub conducerea arhitectei Ioana Grigorescu, proces prin care i s-a dat monumentului înfăţişarea sa originală din epoca stefaniană.

Ansamblul mănăstirii aşa cum este astăzi cuprinde: biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, o bisericuţă mai mică construită pe ruinele unui paraclis, realizat de domnul Simion Movilă în 1607 pentru înhumarea fiului său Pavel, turnul clopotniță construit în 1743, zidul de incintă şi clădirea care adăposteşte în prezent chiliile călugărilor.