Mănăstirea Golia

cpi_6894
Hram: Înălţarea Domnului
An construcţie: 1650-1653
Ctitori: logofăt Ioan Golia și domnitor Vasile Lupu
Scurta descriere

Ctitorie veche a marelui logofăt Ioan Golia, din sec. al XVI-lea, biserica “Înălțarea Domnului” a fost refăcută la alte dimensiuni de Vasile Lupu între anii 1650-1653 şi terminată în 1660 de fiul său, Ştefăniţă.

Străveche pecete a artei româneşti, biserica mănăstirii “strălucită şi bogat înzestrată” apare ca o construcție monumentală care îmbină, după exprimarea ţarului Petru cel Mare al Rusiei, la 1711, “trei feluri de meșteșuguri: leșesc, grecesc şi moschicesc”.

Exteriorul trădează influenţa Renașterii târzii, prin intermediul Galiției: edificiu de tip clasic, din blocuri de piatră făţuită, străjuit de pilaștri corintici (cu capiteluri în frunză de acant) şi cornișa în stil baroc susținută de console. Acoperișul este o aglomerare de turle, turele şi cupole dispuse în linie şi susținute de arcaturi etajate (kokosniki). Cu baza octogonală, turlele prezintă inovații ornamentale, cu decorație munteană şi motive orientale ce reflectă mai mult “o profunzime țarigrădeană”.

Interiorul, tradițional moldovenesc, contrastează cu fațadele clasice, repetând împărţirea de la Trei Ierarhi, dar cu absidele laterale “înecate” în zid, cu un cafas în tindă, unic în Moldova sec. al XVII-lea şi cu bogate chenare orientale în jurul celor două uși ale bisericii.

Pictura, refăcută în mai multe rânduri, păstrează puține fresce originale în concele absidelor laterale şi în pridvor.

Din mobilierul inițial întâlnim: tronurile domnești, un policandru cu însemnele lui Vasile Lupu şi patru sfeșnice comandate în Danemarca. O frumoasă catapeteasmă datează din 1838.

Incinta mănăstirii este înconjurată de un zid înalt prevăzut la colţuri cu turele ridicate în 1667 şi un turn-clopotniță refăcut la 1900.

În incinta se mai află o casă cu coloane, din sec. al XVIII-lea, în care a locuit temporar Ion Creangă, şi stăreția care adăpostește paraclisul “Brâul Maicii Domnului”, zidit de egumenul Grigorie în sec. al XIX-lea.

Mănăstirea Golia, “mare minune şi podoaba a orașului Iaşi”, închinată mănăstirii atonite Vatoped, a fost condusă mai ales de egumeni greci. Între ei, doi mitropoliți: Gherasim de Sevastia, amintit la 1761 cu rang imediat după mitropolitul ţării, şi Grigorie de Irinopoleos în sec. al XIX-lea. După arderea curților domnești, în 1786, a devenit chiar reședință mitropolitană, Gavril Calimachi mutându-se aici, unde a şi murit.

Biserica Golia e cunoscută însă ca o biserică a “cununiilor”. Această tradiție a fost fixată din sec. al XVII-lea, când Patriarhul Țarigradului, Iacov, aflat în Moldova, a oficiat cununiile domnești ale lui Constantin Duca şi Maria Brâncoveanu în 1693 şi Antioh Cantemir cu Catrina la 1696.

Căzută în ruină după secularizare (1863), mănăstirea a fost închisă între 1900-1947, devenind apoi biserica parohială până în 1992, când şi-a recăpătat destinația străveche.

Proiectului de reabilitare a Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia i-a fost decernat, în luna iunie 2012, în Portugalia, Premiul Europa Nostra și al Uniunii Europene la categoria CONSERVARE în cadrul Premiilor Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural. În competiție au fost înscrise, la diverse categorii, 226 de proiecte din 38 de țări, doar 28 fiind premiate.Acordarea acestui premiu este atestata de placheta de bronz, realizată de către sculptorul german Loek Bos,amplasata pe monument si dezvelita in cadrul unui eveniment national ce a avut loc la 14 septembrie 2012.