Mănăstirea Hadâmbu

hadambu
Hram: Naşterea maicii Domnului – 8 septembrie
An construcţie: 1659
Ctitor: boierul grec Iani Hadâmbu
Scurta descriere

Mănăstirea Hadâmbu este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, caracterizându-se prin diferite amenajări defensive, fiind prevăzută cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare. În vechile documente domneşti se consemna faptul că în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit boierului grec Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc “în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserică cu hramul “Naşterii Preacinstitei şi Născătoarei de Dumnezeu”. Un apropiat al domniei, boierul avea câteva moşii în judeţele Iaşi şi Vaslui, numai în Iaşi având 22 dughene, locuri de case, pivniţe de piatră pe Uliţa Mare, case în Târgul vechi de jos. Boierul Iani Hadâmbu a primit această proprietate cu scopul de a reînnoi o veche bisericuţă de lemn din secolul al XV-lea, având hramul “Sfântul Ierarh Nicolae”.

Pe pisania care este scrisă în slavona veche, dăltuită în piatră şi situată deasupra uşii de la intrarea în biserică, stau scrise următoarele: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a reînnoit şi făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbu în pădurea Iaşilor din Dealul Mare unde este hramul Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7169 (1659), septembrie 8”.

Mănăstirea denumită “Hadâmbu”, după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica şi zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortăreţe, datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii şi tătarii, prădând mănăstirile.

De-a lungul existenţei sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului şi vicisitudinilor istoriei. În jurul anului 1810, schitul Hadâmbu era închinat Mănăstirii Galata, iar apoi pentru 3 ani Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aici au vieţuit mai multe generaţii de călugări greci pană in timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), când a fost dată legea secularizării averilor mănăstireşti (1863). În urma acestei legi, monahii greci au fost obligaţi să părăsească mănăstirea.

Abia în anul 1937 Mănăstirea Hadâmbu redevine vatră de spiritualitate monahală, aici stabilindu-se primii călugări romani, păstoriţi de ieromonahul Iov Mazilu (1891-1974). Aceştia au reparat acoperişul bisericii, au reparat bolta bisericii şi au consolidat o parte a zidurilor bisericii cu cărămidă, ceea ce se vede şi în zilele noastre.

Mănăstirea a fost reînființată în 1990, când s-a construit un corp de chilii şi s-au făcut multe îmbunătăţiri gospodărești.

Biserica mănăstirii adăposteşte Icoana Maicii Domnului cu Pruncul pictată în anul 1938 de către preotul romașcan Octavian Zmau şi donată de starețul Iov Mazilu. Icoana a fost găsită în fosta catapeteasmă a bisericii, şi este cunoscută de către toți credincioșii care vin la Mănăstirea Hadâmbului ca fiind făcătoare de minuni. Acest fapt se datorează mirului care izvorăște din icoană săptămânal.